[acest articol este un fragment prelucrat din eseul personal scris în anul 2012 – Gestalt Terapia și Aikido. Despre Gestalt terapie puteți găsi mai multe informații aici. Legat de Aikido – prezentarea lucrurilor este la nivelul (limitat) pe care îl aveam atunci, după doar 5 ani de practică Ki-Aikido. În prezent, deși am practicat aproape 10 ani, realizez doar că limitele sunt puțin mai largi, așadar cele scrise mai jos sunt o versiune proprie pe care am încercat să o obiectivez în limita posibilităților – calea este personală, diferită pentru fiecăruia.]

Mai multe despre Ki-Aikdio puteți găsi la adresa – http://ki-aikido.ro/kiaikido/index.php

Înainte de a începe prezentarea propriu-zisă aș vrea să menționez faptul că Aikido este o disciplină practică, o disciplină a cuvintelor puține pentru că se practică cu mintea și corpul, și nu se studiază cu intelectul; deși este o filosofie a vieții se preferă să nu se filosofeze pe seama ei (japonezii au fost și sunt niște oameni practici). Totuși pentru a oferi unele repere s-au scris destule cărți pe această temă, dar din experiență proprie pot spune că pentru a vă face o impresie corectă despre Aikido cel mai potrivit este să asistați sau chiar să participați la câteva ore de practică.

”Conţinutul tehnic si spiritual al Aikido-ului nu poate fi transmis verbal si nici înţeles raţional. Predarea cunoştinţelor se face mai degrabă in limbajul corpului, profesorul având funcţia de „model de mişcare” care prezintă exerciţiile intr-o forma perfecta. Elevul poate înţelege si asimila conţinutul numai treptat, aşa ca adeseori un acelaşi procedeu trebuie repetat de-a lungul multor ani în care timp este controlat și îmbunătăţit continuu. (Derlogea S., Ionescu D. ,1990)”

Istoria Aikido

Rădăcinile îndepărtate ale disciplinei Aikido se află acolo unde artele marțiale au început să fie studiate pentru prima dată. Cele mai vechi date înregistrate vorbesc despre un prinț indian care cu aproximativ 5000 de ani î.e.n era pasionat de studiul comportamentalului animalelor. Apoi centrul dezvoltării va fi cu precădere în China și Japonia. Astfel artele marțiale vor evolua treptat trecând prin epoca lui Confucius și Lao Tze, practicate de călugării taoiști și ajungând în era noastră prin Kung-Fu (”arta mânii lungi”).

Mai târziu (sec. 6 e.n) Da-Mo un călugăr emigrant din India de sud introduce în China budismul Chan (Zen în japoneză), mănăstirile Shaolin devenind adevărate centre de îmbinare ale spiritualității cu artele marțiale.
Cele 2 centre (China și Japonia) vor continua să-și dezvolte diferitele stiluri de luptă în paralel, pe noi interesându-ne Budo – disciplina originală din care se naște Aikido. Budo este termenul generic care desemnează familia Artelor Marţiale Tradiţionale din Japonia și prin extindere, din întregul Extremul – Orient. BU înseamnă spirit marțial și este legat de noțiunea de luptă, iar DO se referă la metoda, calea prin care se obține măiestria în acest domeniu.

Crearea artei Aikido se împletește cu viața fondatorului ei: Morihei Ueshiba, denumit de elevii săi O-Sensei (Marele Profesor). Acesta a studiat de mic diferite arte marțiale îmbinându-le cu practica spirituală, având ca profesori, renumiți oameni ai acelor timpuri. Totuși, după cum ne vorbește în memoriile sale, nimeni nu a reușit să-i explice esența Budo-ului, într-atât încât să fie satisfăcut. Până în primăvara anului 1925 când în timp ce se odihnea în grădină avu o revelație:

„Și deodată prin 1925, dacă îmi aduc bine aminte, stăteam singur intr-o gradină și iată am avut deodată impresia că tot universul se cutremură (…). Mintea și corpul devin uşoare. Puteam înţelege orice: ciripitul păsărilor, facerea lumii, orice. În acest moment am avut iluminarea; am înțeles că secretul artelor marţiale este iubirea fața de orice fiinţă. Mi-au dat lacrimile de bucurie.
(…) Mi-a pierit dorinţa pentru situaţie, glorie sau avere, chiar pentru mai multă forță musculară, înţelesesem că Budo nu înseamnă doborârea adversarului, nu este o cale pentru a duce oamenii spre distrugere reciprocă. Adevăratul Budo înseamnă să accepţi lumea aşa cum e ea, să fii în pace și armonie cu Universul, să tratezi corect toate fiinţele din natură. Antrenamentul Budo înseamnă să primeşti iubirea Universului, care se poartă corect cu toate ce-l alcătuiesc, s-o asimilezi și s-o foloseşti în sufletul și corpul tău.” (Ueshiba, K., 1974)

Acesta poate fi marcat ca momentul nașterii Aikidoului, deși numele exact este dat abia în 1942.

În 1940 începe să practice Aikido, Koichi Tohei Sensei, cel care a adus această disciplină în Europa sub denumirea de Ki-Aikido. Diferența față de arta de origine erau clasele de Ki în care se preda coordonarea minții și a corpului (de altfel denumirea oficială este de ”Shin Shin Toitsu Aikido” ceea ce se traduce în ”Aikido cu mintea și corpul unificate”). Abia apoi după însușirea principiilor Ki, erau predate și clase de Aikido ca aplicație a lor.

Acesta din urmă este stilul despre care voi vorbi în această lucrare și chiar dacă voi scrie doar Aikido mă refer la ramura înființată de Tohei Sensei.

Caracteristicile și principiile Ki-Aikido

Voi pleca de la explicitarea înțelesului idiogramelor ce compun cuvântul Aikido. Astfel, Ai înseamnă  armonie, echilibru, unitate; Ki se poate traduce ca energie, vitalitate, spirit; iar Do reprezintă calea, metoda, modul de viaţă prin care se obțin primele două. Astfel Aikido se poate traduce ca și ”Calea armoniei cu universul”.

Ca și artă de luptă Aikido se bazează în special pe utilizarea forței adversarului prin aplicarea de tehnici articulare de imobilizare, eschive cu pivotare ce au scopul de a-l dezechilibra, proiectări și mai puțin lovituri directe. Este în special o disciplină de auto-apărare ce folosește principiul non-rezistenței și evitarea confruntării directe, dar într-un mod activ, obosindu-l pe cel ce atacă și făcându-l să renunțe la luptă.

Dar mai important decât aceasta Aikido este o filosofie și un mod de viață, tehnicile nefiind un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc de a ajunge la armonie cu propria persoană și cu exteriorul. Aikido este singura artă marțială în care nu există competiție sportivă, adevărata victorie fiind asupra ta și asupra propriilor mecanisme rigide, blocaje și atitudini greșite, iar trofeul este transformarea interioară.

A doua diferență majoră față de celelalte arte este că ”tehnicile de Aikido se schimbă de fiecare dată când sunt executate, reflectând maturitatea psihică și spirituală a practicanților. Pe măsură ce nivelul de înțelegere devine mai profund, tehnicile se modifică, se îmbunătățesc” (Stevens, J., 2008). Aceasta nu înseamnă însă că fiecare execută haotic și cum dorește, ci doar că atâta timp cât sunt respectate principiile de bază pot exista variații ale tehnicii fără a perturba scopul final. Astfel această disciplină crește și se dezvoltă odată cu discipolii ei.

”Metoda de predare este simpla si directa. Elevul repeta intens si de multe ori elementele și procedeele arătate de instructor, până ce corpul ii devine capabil de acţiuni intuitive, datorita experienţei. Progresul se manifesta printr-o relaxare fizica si mentala din ce in ce mai accentuata.” (Derlogea S., Ionescu D. 1990)

Îmi aduc aminte de primele antrenamente de Aikido. Știu că pe atunci aveam un serviciu destul de solicitant și de fiecare dată alergam spre sală ca să nu întârzii. Nu știam exact ce se întâmpla în timp ce practicam, dar oboseala mă părăsea încet, încet și într-un mod curios cu cât mă mișcam mai mult în loc să-mi scadă vitalitatea ea îmi creștea.

În Medicina Tradițională Chineză există credința că boala apare din cauza unor dezechilibre existente pe trasele fluxului de energie (liniile de Ki), iar odată deblocate aceste linii (de exemplu prin Acupunctură) sănătatea se va restabili automat în mod natural.
Continuând practica Aikido și avansând în grad mi-am dat seama că mișcările și posturile naturale ale corpului nu doar că-mi conservau energia, dar mă și reconectau la fluxul natural. Astfel un spate ce are curbura naturală sau un corp fără tensiune lasă mai ușor să treacă Ki-ul prin corp ducând la o sănătate și vitalitate mai bună.

Principiul Ki

Principiul Ki are o importanță fundamentală în Aikido, reprezentând în fapt temelia disciplinei. Iată cum definea Tohei Sensei acest concept (cu italic fiind adăugirile personale):

”Matematic vorbind, entitatea de bază a matematicii este numărul 1 (un întreg). Pământul este 1.  Piatră este 1. Dacă îl înjumătățim, ceea ce rămâne va fi tot 1 (un întreg). Dacă este înjumătățit în mod infinit, nu va deveni (niciodată) 0. Dacă este 1, atunci jumătate din el va exista întotdeauna. Ki este suma infinită a acestor particule infinit de mici (o particulă infinit de mică se obține printr-un proces de infinite înjumătățiri). Astfel soarele, stelele, pământul, plantele, animalele, mintea și corpul oamenilor sunt toate născute din Ki-ul universului.”

Stevens (2008) completează viziunea: ”Ki este energia subtilă care susține universul, forța vieții care menține lucrurile în armonie. Ki apare ca fiind similar cu acea forță unificată despre care fizica modernă credere că ar fi forța unică din natură”.

Aceste definiții se referă mai mult la aspectul material al Ki-ului. Yoshigasaki Sensei (fondator al ”KI No Kenkyukai Association International” și student direct al lui Tohei Sensei) oferă și o altă perspectivă într-un interviu preluat în 1996: ”Ki este ceva neclar, ceva ce nu poate fi definit. În viața de zi cu zi înseamnă ceva similar emoției, sentimentelor sau ideilor care nu sunt încă clare dar se vor clarifica mai târziu. Sau poate fi o motivație. De aceea este foarte important să privim Ki-ul în sensul de proces al înțelegerii propriei vieți și al înțelegerii propriei persoane.”

Așadar Ki poate fi ceva stabil, dar în același timp este și un proces, o curgere; este interacțiunea, dar și mobilul prin care se interacționează.
La prima vedere pare a fi un paradox și tocmai de aceea conceptul de Ki este ceva ce se cunoaște prin experiență directă, ci nu prin înțelegere intelectuală.

Dacă am dori să dăm o explicați conceptului de mai sus cu ajutorul psihologie, ne-am opri cu siguranță la Kurt Lewin care aplicând Teoria Câmpului din fizică, în studiile sale de psihologie socială a formulat mai multe legi, una dintre acestea fiind: ”Toate aspectele câmpului sunt interconectate. Schimbarea în orice parte a câmpului afectează întregul câmp”.
În urma practicii Aikido ne dăm seama (percepem intuitiv) că la un nivel subtil ceea ce ne leagă interacțiunile este Ki-ul, iar dacă toți facem parte din același câmp, schimbările din Ki-ul (intenția) partenerului de practică le vom putea percepe și noi, cum de multe ori putem simți starea de spirit a unei persoane foarte apropiate doar prin simpla prezență. (aici a percepe/ simți este în senul de awareness – conștientizare)

Cu siguranță există mai multe modalități de a trata aceste aspecte, eu oferind aici două posibilități.

Experiența mea cea mai importantă legată de principiul Ki-ului a fost în această vară (anul 2012) cu doar câteva zile înainte de a începe să mă documenteze pentru actuala lucrare. Aceasta probabil și din cauză că până acum am avut un grad mult prea mic pentru a simți Ki-ul. Oricum această experiență se rafinează cu timpul și este într-adevăr ceva ce nu poate fi explicat prin cuvinte.
Asistând la un stagiu de Kiatsu (tehnică de vindecare specifică Ki-Aikido ce folosește presopunctura (fină) corelată cu direcționarea prin voință/ atenție a fluxului de Ki interior spre locul afectat) am învățat și am putut experimenta câteva tehnici de bază. Cu doar o lună mai târziu m-am accidentat la umăr și a fost nevoie să opresc orice activitate. În această perioadă am folosit aproape zilnic tehnica de vindecare Kiatsu. Ceea ce am experimentat ca și senzație fizică când îmi făceam auto-tratament a fost o intensificare a căldurii în zona în care apăsam și direcționam Ki-ul, apoi o roșeață și intensificare a circulație sângelui sincron cu o creștere a senzației de durere, dar o calmare aproape totală după aproximativ 5 minute. Menționez faptul că presopunctura nu se face direct pe locul afectat, ci pe liniile de Ki, iar apăsarea este fină. Efectele benefice ale acestei metode nu au întârziat să apară vindecarea producându-se cam cu 2/3 mai rapid decât în mod normal (concluzie la care s-a ajuns în urma consultului medicului specialist).

Coordonarea minții și a corpului

Voi trece mai departe și voi reda un alt concept foarte important în Aikido și anume ”Coordonarea minții și a corpului” (sau ”a avea mintea și corpul unificate”)

Câteva cuvinte mai întâi despre viziunea Aikido asupra Minții și a Corpului.

În cartea sa ”Ki in Daily Life” Tohei Sensei spunea:
”Mintea nu are formă, culoare și miros, și zboară dintr-un loc în altul după cum dorește. Putem crede că este aici chiar acum, iar imediat să observăm că s-a dus o mie de mile mai departe.
Din potrivă corpul are formă, culoare și miros, iar mișcarea lui este limitată. A ține constant unificate aceste două elemente disparate este foarte dificil.”

În Aikido prin minte nu se înțelege intelect, ci mai degrabă atenție sau voință (în sintagma ”a-ți pune mintea la ceea ce faci”), intenție (în sintagma ”cunoaște mintea partenerului”) sau conștiință elevată când ne referim la ”mintea universală”. În general corpul include tot ceea ce este fizic din noi, iar mintea se referă la tot ceea ce nu se vede (gânduri, emoții, subconștient, biocâmp, etc)
Pentru a ilustra proporția dintre ele se folosește metafora icebergului: ceea ce se vede din noi (corpul) este doar o mică parte din ceea ce suntem, exact cum la suprafața apei dintr-un iceberg se vede doar aproximativ 20%. Majoritatea se ascunde privirii aflându-se sub apă, exact cum și mare parte din ființa noastră (mintea) nu este perceptibilă celor 5 simțuri. Similar în psihologie se folosește aceeași metaforă pentru a ilustra relație conștient/ inconștient (subconștient).

Așadar în Aikido forța minții este considerată a fi mai mare decât forța corpului. Mintea este cea care ghidează corpul, ci nu invers, Tohei Sensei prezentând în cartea dânsului câteva exemple practice pentru a demonstra acest lucru (cum ar fi cazul brațului de neîndoit). În plus amintește relația dintre cele două astfel:

”Putem exprima relația dintre cele două spunând că fizicul se mișcă în acord cu ceea ce dictează mintea și că mintea se exprimă prin intermediul corpului. Cele două sunt inseparabile. Continuarea vieții umane este imposibilă cu doar una dintre cele două, dar când ele sunt împreună putem să ne manifestăm abilitățile cele mai înalte și puterea noastră înnăscută.”

Se vorbește astfel despre ”starea de unificare (coordonare) a minții și a corpului”. În starea de coordonare suntem conștienți de ceea ce este în jurul nostru și de noi în același timp, din toate punctele de vedere: fizic, emoțional, mental și spiritual. În plus corpul și mintea (în sens Aikido) lucrează împreună, ființa nu mai este disparată și atunci putem să ne atingem potențialul cel mai înalt. Aceasta este starea de armonie și de pace cu noi și cu tot ceea ce ne înconjoară, despre care vorbea Morihei Ueshiba; obținerea și menținerea ei este scopul principal al Aikido.

Principiile de bază în Ki-Aikido

În Aikido starea de coordonare se obține prin practicarea celor 4 principii de bază pentru unificarea minții și a corpului, două principii ale minții și două ale corpului. Pentru fiecare dintre ele exisă mai multe exerciții specifice prin care se poate dezvolta coordonarea și variate modalități de a testa acest lucru (pe care le puteți citi în cartea Ki in Daily Life, Tohei Sensei).
Voi enumera în cele ce urmează principiile coordonării, și voi da o explicație minimă la ce se referă, modul efectiv de a le obține ținând strict de practica de sală.

1. Ține-ți punctul (Keep one point)

Acest principiu se referă la a-ți concentra toată mintea (atenția) într-un punct aflat la aproximativ 5 centimetri sub buric și în interiorul corpului. Tohei Sensei spune că acela este locul unde ar trebui să se așeze greutatea părții superioare a corpului. Acesta la început este o zonă (numită Hara în anumite discipline), iar apoi în timp, cu practica, ea se focalizează devenind un punct. Există mai multe exerciții de a găsi acest loc, cel mai accesibil începătorilor fiind încordarea abdomenul și observarea existenței unei zone pe care oricât de tare ne-am încorda nu putem să o tensionăm. Apoi mai târziu ”a-ți ține punctul” va deveni un sentiment, o stare proprie, ci nu ceva imaginar sau corporal. A ne pune mintea (atenția) în acea zonă ne oferă automat starea de coordonare.

2. Relaxează-te complet (Relax completely)

Într-un mod paradoxal atunci când avem corpul complet relaxat, dar nu moleșit, ci activ, atunci avem puterea cea mai mare și atunci mintea și corpul sunt împreună. Există diferite exerciții de a obține această stare cel mai folosit este de a începe scuturarea mâinilor (similar ca atunci când ne scuturăm de apă după ce ne-am spălat pe mâni) și să lăsăm această mișcare să se amplifice și să se propage în tot restul corpului ducând vibrația peste tot și eliminând tensiunile. Mișcare se începe progresiv atingând un ritm maxim după care se finalizează treptat până când corpul se va opri, dar mintea va continua să aibă activitate păstrând senzația de vibrație, exact cum diapazonul emite sunet spre final, dar noi nu-l mai vedem vibrând (în matematică există similitudine cu ecuația corzii vibrante a unei armonici care se atenuează)

3. Ține greutatea pe partea de dedesubt (Keep weight undersite)

Tohei Sensei (2001) spunea ”Greutatea fiecărui obiect se va așeza în mod natural în partea cea mai de jos”. Ca și comparație ne putem imagina un burete îmbibat cu apă pe care dacă-l vom ține în mâna vom observa că este mai greu în partea de jos. În mod practic acest principiu se poate obține de exemplu printr-o postură corectă în care spatele are curbura naturală, pieptul este în față lăsând umerii într-o poziție relaxată (deși în general noi avem tendința de a-i duce în față și a-i tensiona în sus). Greutatea se mută pe partea din față a corpului printr-o fandare ușoară astfel încât călcâiele să aibă doar un contact foarte fin cu salteaua (aceasta nu înseamnă că stau pe vârfuri). Atitudinea este una pozitivă și încrezătoare, iar când ne deplasăm, păstrând acest principiu, o facem pășind foarte fin și ușor similar cu modul în care pășesc felinele când se furișează și nu vor să fie descoperite. În această postură naturală vom avea o stabilitate bună a corpului, Ki-ul va curge liber prin corp și vom putea obține starea de coordonare.

4. Extinde Ki (Extend Ki)

Din păcate acest principiu îmi este greu să-l explic, având nevoie de mai multă experiență. A extinde Ki este un sentiment propriu ce începe să se dezvolte aproximativ după 4-5 ani de practică. Așadar eu abia am ajuns în această etapă și încep să am această percepție, dar ea este foarte slabă ca intensitate și dificil de explicat. În mare parte este despre a-ți folosi atenția și voința pentru a direcționa Ki-ul în diverse direcții (principiu ce se folosește și în exercițiile de Kiatsu).

Brațul de neîndoit

Voi da însă un exemplu care aproximează cel mai bine extinderea de Ki și care demonstrează și faptul că mintea are o forță mai mare decât corpul (fapt menționat mai devreme).

Brațul de neîndoit (Unbendable arm)
Ca în toate exercițiile de dezvoltare a Ki-ului sunt două persoane: cel care face (A) și cel care testează (B) și există și un exercițiu de comparație.

1. Mai întâi A își va încorda brațul cu pumnul strâns și va gândi că B nu poate să-l îndoaie. B va testa încerca să-i îndoaie brațul lui A folosindu-și ambele mâni. Dacă forța celor doi este similară cel care oferă testul va îndoi fără probleme mâna celui care face (poza 1).

                   

– pozele sunt preluate din cartea lui Tohei Sensei –

2. De această dată cel care face (A) va întinde brațul relaxat (poza 2) și se va concentra ca toată puterea minții lui să treacă prin braț și să se ducă la infinit în față. Pentru începături este mai simplu să-și imagineze că mâna lor este ca un furtun (de pompieri) prin care trece apa cu o viteză și forță foarte mare ducându-se foarte, foarte departe. Atâta timp cât A va avea aceasta activitate mentală, oricât ar încerca B să îi îndoaie brațul, acesta nu se va îndoi. Atenție ca testul să fie progresiv și nu brusc. Scopul este de a testa mintea partenerului, ci nu de a-l agresa cu forță. Sentimentul pe care-l avem când practicăm acest exercițiu este similar cu extinsul de Ki, dar această explicație este pentru cei care au maxim 1 an de practică, pentru nivele mai avansate existând altă explicație/ cerință.

O altă variantă mai dură a testului este în imaginea alăturată, dar în Ki-Aikido nu se practică în acest fel pentru că scopul nu este de a convinge pe cineva despre eficacitatea principiului, un test simplu fiind suficient pentru a aduce schimbare în conștiință.

Menționez faptul că oamenii extind Ki în mod natural atunci când dau noroc sau când se salută, când zâmbesc sau când se îmbrățișează de exemplu, dar aceasta este doar o aproximație cu principiul extinderii de Ki din Aikido.

Revenind, voi adăuga că cele 4 principii sunt interconectate. Dacă unul dintre ele este îndeplinit, celelalte 3 sunt prezente de asemenea, iar dacă unul din ele este pierdut, celelalte 3 dispar. Principiile 2 și 3 sunt principii ale corpului și sunt mai ușor accesibile practicii și înțelegerii începătorilor, iar primul și ultimul se referă la minte. Când principiile ambelor merg împreună ca și roțile unui car, atunci putem vorbi de menținerea stării de coordonare în viața de zi cu zi.

Experiența personală cu starea de coordonare este din cea mai diversă. Principiul care-mi este cel mai accesibil este al treilea pe care l-am detaliat (legat de postura corpului). Voi prezenta însă ce am trăit relativ la principiul ținerii punctului.

De cele mai multe ori când veneam la sală eram destul de obosit după o zi de muncă intelectuală și aveam aproape toată energia în zona capului, de obicei cu o tensiune și o oboseală pronunțată a ochilor. În aceste condiții aveam o dificultate vădită de a-mi pune toată mintea în partea de jos a abdomenului, având în vedere că acesta nu era un exercițiu de imaginație în care mă gândeam că toată atenția și energia mea sunt în punct, ci mai degrabă efectiv era nevoie să fac acest lucru. De multe ori eram foarte frustrat că mintea îmi zbura de la una la alta și nu reușeam să o calmez în abdomen și tot încercam și încercam, repetare după repetare. Intelectual nu înțelegeam cum să fac acest lucru și de cele mai multe ori îmi puneam întrebarea: ”dar dacă toată mintea mea este în partea de jos a abdomenul cum voi putea să mai gândesc?”.

Într-o zi am fost luat efectiv prin surprindere de o stare nouă. Făcând exercițiul ținerii punctului la un moment dat mintea mea a devenit foarte clară, tensiunea de la nivelul capului a dispărut și pentru prima dată după mult timp vedeam foarte limpede și fără efort (menționez că am o mică miopie). Îmi simțeam energia distribuită în mod egal în tot corpul, centrul era în punct, dar cu adevărat el era acolo natural fără ca eu să mă lupt să fie acolo. Îmi simțeam fiecare celulă a corpului, ca și cum fiecare avea propria conștiință, dar în același timp ele lucrau împreună, existând o stare de conștientizare a întregului sistem. Îmi simțeam corpul puternic și ferm și am avut senzația că puteam face orice. Simțeam pace și liniște, dar în același timp vitalitate și energizare. Din păcate în momentul în care mi-am dat seama efectiv de această trăire și am început să gândesc: ”Ce minunat, aceasta este starea de coordonare” am pierdut acea senzație profundă pentru că atenția mea acum era împărțită și la intelect. N-am mai reușit de atunci să am o stare similară de conștientizare și consider doar că a fost un cadou pe care l-am primit pentru a vedea unde pot ajunge dacă voi continua practica.

Toate acestea nu ar trebui luate în sens extremist, adică să-mi dedic tot timpul pentru a-mi ține atenția în abdomen pentru că atunci îmi va fi foarte greu să fac alte lucruri cu mintea. Cu trecere timpului și exersând, atenția se va obișnui să stea natural acolo fără a-mi perturba viața obișnuită. Momentan pentru mine este cel mai ușor să-mi păstrez starea de coordonare prin menținerea unei posturi cât mai corecte în majoritatea timpului.

Testul în Ki-Aikido

În Aikido se dă feed-back partenerului prin Testul pe care-l oferim. Există multe moduri de a testa în funcție de exercițiile pe care le facem (cum am văzut și la Brațul de neîndoit), cel mai simplu fiind prin împingerea partenerul ușor către înapoi. Dacă este coordonat va rămâne pe loc, în caz contrar se va deplasa în spate. În pozele de mai jos se exemplifică testarea coordonării în poziția seiza:

Pentru un test corect la rândul lui cel care-l oferă trebuie să fie coordonat. În plus în acest test specific este nevoie să avem degetele orientate spre partener (nu strânse), palma să fie relaxată și în această stare să plimbăm mâna spre în spate cu o asemenea finețe ca și cum partenerul nu ar fi acolo, ci doar ne-am mișca brațul natural prin aer. Astfel nu testăm cu forță și mai degrabă folosindu-ne Ki-ul pentru că noi nu testăm corpul celui care face, ci mintea acestuia.

Dacă testul nu este corect atunci partenerul crede că a făcut bine exercițiul și are starea de coordonare, dar în realitate s-ar putea să fi greșit. Dacă testul a fost onest atunci partenerul poate verifica, și în caz că nu a trecut testul mai poate încerca o dată corectând ceva. În acest fel în subconștient se va întipări informația corectă. De aceea este necesar să fim responsabili când practicăm cu un partener și să oferim teste corecte.

În relațiile de zi cu zi când dăm feed-back este nevoie să fim foarte atenți la modul în care ne exprimăm părerea. În funcție de aceasta celălalt se poate ajusta. Dacă dăm un feed-back bun, dar poate prea dur, s-ar putea să alterăm relația. La fel și în Aikido testul nu este făcut pentru a pica partenerul, ci pentru a-l ajuta să se corecteze. Întotdeauna se testează în funcție de abilitățile și gradul elevului, ajustându-ne la contextul respectiv.

Un test corect ca și un feed-back bun vor crește starea de awareness și vor aduce transformarea.

Despre Transformare

În Aikido transformarea survine în urma repetării principiilor naturale, armonioase de a fi, a face, până în momentul în care în subconștient obiceiurile mai puțin bune vor fi înlocuite cu cele considerate corecte. Este similar cu „învățarea prin încercare și eroare”, iar după fiecare ‚eroare’ mă ajustez și mă corectez. În cadrul practicii de sală este în regulă să greșești, iar scopul este îmbunătățirea, ci nu să nu mai faci nicio greșeală. Erorile sunt inerent și câteodată sunt chiar provocate ca și contra-exemplu. Un nivel avansat de practică este să-ți conștientizezi greșelile în timpul execuției și să te ajustezi fără a fi nevoie de un partener care testează.

Aș vrea să menționez că folosesc cuvintele corect/ incorect, pozitiv/ negativ sau eroare, greșeală, dar nu în sensul de a eticheta sau a emite judecăți de valoare, ci pentru că nu am găsit cuvinte mai potrivite pentru a face diferența între un obicei vechi învățat care nu mai este în acord cu ceea ce doresc să fiu acum, în comparație cu noul lucru pe care vreau să-l introduc în subconștient.

Astfel în Aikido (partea de Ki – coordonarea minții și a corpului) exercițiile se fac de cele mai multe ori în pereche, întâi varianta negativă, apoi cea pozitivă. De exemplu pentru învățarea principiului 3 – Greutatea pe partea de dedesubt (prezentat mai devreme) voi sta întâi în postura normală obișnuită (cu greutatea pe călcâie, relaxat, probabil puțin cocoșat și cu umerii în față) și voi fi testat. Nu voi trece testul și atunci subconștientul înțelege că acea postură nu e corectă. Apoi voi adopta postura corectă și voi fi testat din nou. Dacă voi trece testul atunci în subconștient se va înregistra că aceasta este postura corectă; în caz că nu voi trece în a doua situație atunci îmi dau seama că încă nu este suficientă ajustarea și pot să mai încerc.

Deseori metafora folosită în Aikido pentru transformare este exemplul ceștii pline de ceai în care încep să picur apa. Ceaiul reprezintă obiceiurile vechi, iar fiecare picătură de apă este un obicei bun introdus în subconștient (simbolizat de ceașcă), de exemplu fiecare exercițiu care trece testul. Cu fiecare picătură de apă ceaiul va deveni din ce în ce mai diluat până când aparent în ceașcă va fi numai apă. Cu toate acestea, se consideră că, oricât de multă apă am picura, în ceașca tot va mai rămâne măcar o particulă de ceai ca amintire a trecutului.

Legat de modul cum a avut loc transformarea mea, pot zice că mare parte din acest drum am fost nemulțumit de viteza cu care se întâmplau lucrurile, prea încet…. De multe ori m-am întrebat ce-o fi fost în mintea mea când am ales niște domenii unde ai nevoie de atâta timp și efort pentru a te schimba și de ce nu am ales ceva care să funcționeze mai repede. Cu adevărat îmi dau seama acum că procesul durează și se mișcă la viteza cu care ființa mea se poate transforma. În general schimbarea durează, și deși câteodată ne place să visăm, în realitate nu există formule magice sau licori misterioase, ca în basme, care să ne ia toate problemele și să ne aducă instantaneu succesul.

De cele mai multe ori în nemulțumirea mea nici nu observam progresele făcute de la zi la zi. Iar apoi după ceva timp, în stagii, practicând Aikido cu o persoană cu grad mai mic decât mine îmi dădeam seama că așa am fost și eu la un moment dat. Similar nu realizam că înainte simțeam dureri de spate când încercam să stau sau să merg cu o postură corectă, iar acum pur și simplu simt disconfort în momentul în care nu mai stau coordonat.

De multe ori nici nu conștientizam o îmbunătățire decât în momentul în care mă întâlneam cu o situație și observam că acum reacționam complet diferit în acel context față de cum mă comportam înainte. Sau mai bine zis acum acționam, ci nu reacționam. De exemplu atitudinea obișnuită pe care o aveam de obicei într-un conflict era ori de a fi foarte conformist și a evita confruntarea, ori de a mă revolta sau a răbufni mai târziu. Lucrând pe integrarea acestor polarități am învățat că pot să exprim ceea ce doresc într-un mod ferm și onest, dar în același timp să țin cont și de celălalt sau de context (concept numit asertivitate).

Aikido și emoțiile

Fiind psihoterapeut de meserie am fost foarte curios despre modul în care sunt abordate emoțiile în Ki-Aikido, pentru că am observat că această temă era destul de puțin atinsă în antrenamentele practice.

Deși există o diferență față de psihoterapie în legătură cu viziunea și modalitatea de a lucra cu emoția, scopul este același: armonizarea și echilibrarea ființei.

Sensei Yoshigasaki (1996) face o asociere directă a emoțiilor cu respirația: ”Emoția este o mișcare în corp provocată sau în legătură cu mișcarea diafragmei”. Astfel dacă respirăm într-un mod greșit vom avea emoțiile dezechilibrate; ”practicând o respirație corectă emoțiile noastre vor deveni clare și neperturbate”.

Tohei Sensei vorbește despre punct ca un loc ce poate absorbi și transforma orice emoție negativă:
”Acesta este un punct infinit de mic ce poate absorbi orice. De exemplu, chiar dacă cineva împrăștie zvonuri false despre tine, nu trebuie să-ți pierzi cumpătul. Direcționând mânia în punct, nu e nevoie să faci ceva din ură, ce vei regreta mai târziu. Nici nu e nevoie să o reprimi, pentru că mânia va răbufni mai târziu.”

Din păcate aici nu pot oferi mai multe detalii despre cum se face această ‚topire’ a emoțiilor prin direcționarea conștientă în punct, nedându-mi seama dacă este o exprimare metaforică sau efectiv o acțiune concretă. Probabil cu timpul și practicând lucrurile se vor clarifica. Ceea ce am experimentat eu până în prezent a fost o îmbunătățire a stării de spirit în momentul în care aveam o postură corectă sau când aveam mintea și corpul coordonate. Îmi oferea cu siguranță un control mai bun asupra emoțiilor, însă nu pot spune cu certitudine cât din emoție este transformată și cât din ea este reprimată.

O altă explicație din punct de vedere Aikido poate fi: acolo unde ne punem atenția este și forța noastră, cum am văzut și cu exemplul Brațului de neîndoit). Dacă alegem să nu ‘hrănim’ un anumit aspect acesta în timp își va pierde din putere. Astfel de fiecare dacă când intervine o stare de disconfort pot alege conștient starea de coordonare (similar cum pot alege în fiecare moment să stau drept, iar în timp postura incorectă se va modifica).

Morihei Ueshiba vorbește despre iubire, pace și armonie universală, dar acestea deja au transcens emoția, pentru că sunt sentimente nobile:
”Arta Păcii începe cu tine. Munceşte cu tine şi lasă Arta Păcii să se manifeste în toate activitățile tale. Fiecare are un spirit care poate fi șlefuit, un corp care poate fi antrenat şi o cale pe care să o urmeze. Eşti în viaţă pentru a cunoaşte ceea ce este sacru în tine. Adu pacea în propria ta viaţă şi aplică Arta Păcii în tot ce te înconjoară.” (Arta Păcii, 2001)

În cadrul antrenamentelor de Aikido exprimarea emoțiilor este aproape inexistentă; această nu înseamnă că ele nu există, dar în momentul în care ne perturbă starea, sugestia este de a ne concentra pe starea de coordonare. Această abordare este justificată pe deplin dacă ne gândim la rădăcinile artei. De exemplu o confruntare între samurai se solda aproape de fiecare dată cu moartea celui învins. Emoțiile erau considerate slăbiciuni și perturbau concentrarea, iar un adversar abil nu ezita să se folosească de orice ocazie ca să câștige lupta.

Apoi japonezii în genere sunt un popor care nu lasă emoțiile să iasă la suprafață foarte ușor. Câștigul este o societate ordonată, disciplinată, o eficientă mărită în tot ceea ce fac, creștere economică și realizări tehnice, dar prețul plătit este destul de mare pentru că orice emoție reprimată va găsi mai devreme sau mai târziu o cale forțată de a se manifesta.

Cum putem practica Ki-Aikido în viața de zi cu zi

Cum am mai spus, Ki-Aikido spre deosebire de Aikido tradițional are o practică mai intensă a minții și a stării de coordonare. În Aikido se spune că nu poți opri gândurile și nu-ți poți face mintea să tacă, dar o poți focaliza pe un singur lucru. Există o metodă practică prin care mintea se poate calma și focaliza în același timp și aceasta este Meditația Ki, voi prezenta câteva aspecte despre ea și despre cum poate fi folosită de oricine. Apoi mai există un mod practic de utilizare a respirației pentru creșterea vitalității corpului. Este o metodă simplă ce poate fi învățată de oricine într-un singur curs, restul depinzând doar de practică.

Un alt element ce poate fi introdus în practica de zi cu zi este postura corectă în timpul mersului și în fapt tot timpul. O postură corectă va elibera corpul de stres inutil și va face Ki-ul sa circule în mod natural. Astfel putem introduce principiile de relaxare și focusare în tot ceea ce facem: când mâncăm, când dormim, când vorbim, când învățăm, etc.

Se știe că exercițiile fizice aduc un aport de serotonină în corp crescând starea de bună dispoziție. Când se urmărește conștient o stare de relaxare sau pozitivism rezultatele sunt și mai bune. Este util nu doar să punem accentul pe a ne rezolva problemele și blocajele, ci și pe ce putem face pentru a ne creste starea de bine general.

Respirația Ki

Voi prezenta exercițiul în forma în care apare în cartea Ki in Daily Life (Tohei Sensei, 2001), similar practicându-l și la sală.

1. Poziția corpului este în seiza, cu distanța dintre genunchi de 2 pumni și mâniile așezate relaxat pe coapse. Dacă se practică exercițiul acasă sau nu se poate sta în genunchi și poziția așezat pe scaun este în regulă. Spatele este drept astfel încât coloana vertebrală să aibă curbura naturală, umerii sunt relaxați și atenția este în punctul din abdomenul inferior. Ochii vor fi închiși pe parcursul exercițiului.

2. Exercițiul va începe prin expirație și aceasta se va face cu sunetul ”Ah”, fin și continuu, în direcția arătată în poza 2. Scopul acestui sunet este să ne dea o indicație a modului cum expirăm și să putem observa eventualele discontinuități. Sunetul trebuie să fie clar și lung. În general respirație durează 25 de secunde pentru elevii mai avansați, dar pentru începături se poate exersa cu 15 secunde. Mintea este atentă la expirație și modul în care aerul părăsește corpul, fără a pierde starea de coordonare. Chiar dacă nu mai iese aer din plămâni în mintea mea eu continui acțiunea.

3. Când simți că ai expirat suficient înclină-ți corpul ușor în față și eliberează și ultima cantitate de aer din corp. Aerul va călătorii de această dată în direcția săgeții din poza

4. După ce ai expirat complet închide gura și începe inspirația fin, rămânând în poziția inclinată. În loc să te gândești că aerul intră în plămâni folosește-ți mintea pentru a-ți imagina cum aerul vine de la infinit ca un vânt foarte blând și trece prin tine (zona capului) în direcția indicată de săgeată în poza 4. Inspiratul va avea aceeași durată ca și expiratul.

5. Când simți că ți s-a umplut corpul cu aer vei reveni ușor în poziția inițială, iar greutatea trunchiului va fi din nou localizată la nivelul punctului (poza 5).

6. Concentrându-ți atenția în punct, deschide gura și expiră aerul cu sunetul Ah ca la pasul 2.

Acest ciclu de respirații poate fi repetat de câte ori dorești. Un obicei bun este practicarea zilnică a 15-20 minute de Respirație Ki.
Exercițiul are scopul de a ne încărca corpul cu energie și vitalitate, aducând sănătate organelor interne și pace, claritate în minte. Din experiența proprie pot spune că l-am folosit cu succes în perioadele în care aveam foarte mult de muncă sau îmi pregăteam un examen și nu aveam timp să dorm suficient. Am folosit Respirația Ki și în această perioadă în care am scris Eseul, dar recunosc că încă nu este o practică zilnică făcând acest exercițiu cu precădere când simt că am nevoie de un surplus de energie și putere în organism.

Exerciţiu de relaxare mentală (Mokuso)

(acest exercițiu este diferit de cel pe care îl practicăm la sală, dar l-am prezentat pe acesta considerându-l mai accesibil publicului larg)

Se execută în aceeași poziție ca la Respirația Ki doar că de această dată mâniile se vor odihni pe picioare ca în imaginea alăturată. Degetele mari sunt împreunate fin și o palmă se sprijină pe cealaltă formând un semicerc. Corpul este relaxat, bărbia adusă puțin spre înapoi până când se simte o întindere fină a pielii la ceafă.

Se inspiră și se expiră fin și conectat în zona abdominală, fiecare ciclu aducând mai multă relaxare în corp. Respirația este calmă și fără zgomot astfel încât la un moment dat să poți uita de acest proces.
Ochii pot fi închiși sau întredeschiși privind defocalizat la 2 metrii în față (2 lungimi de saltea).

După ce ne-am asigurat că poziția este corectă, mai este un ultim aspect: e nevoie să ne lăsăm gândurile libere, fără nicio grijă sau preocupare de a le ordona. Cu siguranță vor veni multe idei la început. O privim detașat pe cea mai insistentă și o lăsăm să treacă, procedând la fel și cu celelalte, fără a ne lega de niciuna. Aceasta este starea de martor: a observa mintea fără a interveni cu mintea conștientă.

Ne cufundăm în acest proces fără a ne mișca fizic și rămânând relaxați. La început poate fi mai dificil, dar cu timpul corpul și mintea se obișnuiesc. Se poate practica de la 10-20 minute până la mai mult de o oră în funcție de experiența, nevoia fiecăruia.

Scopul exercițiului este de a crește starea de awareness și în același timp a aduce relaxare mentală și corporală.

Postura corectă

Voi încheia seria exemplelor cu prezentarea unei secvențe de lucru la care am asistat în cadrul practicii din dojo și anume primul lucru care de obicei se predă unui nou venit: despre postura corectă.

Voi încerca să redau cât mai acurat dialogul (S = Sensei și E = Elev):

”S: Aikido ne învață cum să ne armonizăm mintea și corpul astfel încât ele să funcționeze împreună. Acest lucru se poate întâmpla doar dacă ai o postură corectă. În această postură vei avea cea mai mare forță și o să poți să-ți menții sănătatea corporală. Dar nu e nevoie să mă crezi pe cuvânt pentru că se poate demonstra.
E: Ok.
S: Plimbă-te puțin prin sală și oprește-te când dorești.
Elevul face ceea ce i se spune și se oprește
S: Acesta este modul în care stai de obicei?
E: Da.
S: În Aikido avem un test pentru a vedea cât de puternic este corpul în diferite posturi. Testul din față este așa (Sensei pune degetele pe Kimono în zona articulației umărului). Acum, doar stai și voi împinge fin în spate să vedem ce se întâmplă.
Elevul se dezechilibrează puțin dar se încordează și rămâne pe poziție.
S: Doar ai stat?
E: Da.
S: Ești puțin încordat?
E: Da.
S: Înseamnă că nu doar ai stat, dar te-ai și luptat. Acest lucru se întâmplă fără să ne dăm seama pentru că așa ne-a învățat societatea: când din exterior vine ceva care ne perturbă, să ne luptăm ca să ne păstrăm poziția. Dar asta aduce doar tensiune în corp. Acum o să mai testez o dată și doar stai să vezi ce se întâmplă.
Sensei testează din nou și Elevul se duce un pas înapoi.
S: Ok. Am văzut ce se întâmplă când stai cum stai tu de obicei. Corpul nu este puternic și pentru a trece testul a fost nevoie să te tensionezi.
E: Da.
S: Acum să corectăm puțin postura. Tot ca mai devreme cu un pas în față, dar de această dată îndreaptă spatele astfel încât să obții curbura naturală a colanei vertebrale. Pieptul va fi ieșit în afară. Așa… Acum fandează ușor și mută greutatea în partea din față astfel încât să nu mai fie pe călcâie.
Elevul se duce prea în față
S: Nu este nevoie să mergi atât de în față, doar cât să nu mai stai pe călcâie și să poți face asta (și Sensei îi arată cum își mișcă călcâiele pe saltea stânga-dreapta dar fără să exagereze postura pe vârfuri)
E: Ok. Am înțeles.
S: Acum încearcă să elimini tensiunile din corp în timp ce păstrezi postura. Dacă te încordezi oricum nu te pot mișca cum ai văzut, dar ideea e de a vedea dacă reușești să treci testul fiind relaxat.
E: Ok
S: Un ultim element. Atitudinea. Încercă să ai o atitudine pozitivă, poți să și zâmbești dacă te ajută.
Sensei testează și corpul rămâne în aceeași poziție. Elevul se uită mirat spre Sensei.
S: În momentul în care ai postura corectă corpul tău este cel mai puternic și Ki-ul circulă natural prin corp. Dar, pentru moment să lăsăm explicația cu Ki-ul, asta este pentru mai târziu.
E: Da, dar am toată greutatea în față, este normal să trec testul din față.
S: Există și un test din spate. (și îl testează și din spate. Elevul trece testul, dar încă mai caută explicații mentale).
E: Da, dar dacă stau normal fără un picior în față?
S: Va fi mai dificil să-ți păstrezi echilibrul pentru că ești la început, dar funcționează și așa.
Se reia exercițiul cu postura corectă și după câteva ajustări Elevul trece testul.
E: Ok. Am înțeles.
S: Pentru moment nu încerca să cauți prea multe explicații cu mintea. Înțelegerea va veni pe parcurs, practicând. Acum este important să vezi că postura în care stai contează, influențându-ți puterea, iar corpul și mintea vor rămâne sănătoase doar dacă ai o postură corectă.”

Totuși elementele din Aikido pe care le putem exemplifica pentru publicul larg sunt destul de limitate, adevărata artă a coordonării minții și a corpului practicându-se doar în dojo, afară luând cu noi doar atitudinile nou învățate. Aceasta nu ne împiedică însă să inspirăm pe alți oameni și cine știe în ce mod poate vom contribui la transformarea lor.
 
Universul Aikido este extrem de larg, cele prezentate mai sus reprezentând aspecte de bază (în viziunea mea). Așadar dacă v-am stârnit curiozitatea să invit să continuați să citiți mai mult despre Ki-Aikido, dar mai ales să experimentați pentru că aceasta este o disciplină practică, ce oferă multe recompense stabile și de durată celui care se află pe această cale și are răbdare să aprofundeze.
 
Mai multe despre Ki-Aikdio puteți găsi la adresa – http://ki-aikido.ro/kiaikido/index.php
 
 
Bibliografie

• Derlogea S., Ionescu D. (1990), Aikido. Calea Armoniei, Editura Apimondia, Bucureşti
• Koichi, Tohei Sensei (2001), Ki in Daily Life, KI NO KENKYUKAI H.Q. / JAPAN PUBLICATIONS
• Lewin, K. (1951). Field theory in social science. Chicago: University of Chicago Press
• Stevens, J. (2008), Puterea Armoniei. Biografia lui Morihei Ueshiba, fondatorul Aikido-ului, Editura AnanadaKali, Sibiu
• Ueshiba, Kisshomaru (1974), Aikido, Hozansha Publishing Co., Tokyo
• Ueshiba, Morihei (2001), Arta Păcii, Editura Mix, Brașov

Internet

• Yoshigasaki Kenjiro Sensei (1996), Interviu luat de Aragon (Școala de Shiatsu), Den Bosch, Olanda (http://www.ki-society.org.uk/articles/ki.shtml)