Bună ziua,
Am plăcerea să vă anunț organizarea celui de-al patrulea Workshop de prezentare a metodei Past Life Therapy (PLT) în România.
Workshop-ul se adresează în special psihologilor, medicilor, practicanților terapiilor complementare, studenților în aceste domenii, dar și tuturor celor interesați de a afla mai multe informații despre această metodă și beneficiile ei.
Pe scurt despre…
Past Life Therapy este o metodă holistică de terapie prin regresie care ne ajută să accesăm și să vindecăm traumele din trecut, acestea fiind cauzele problemelor noastre din prezent. Acel eveniment poate fi în trecutul acestei vieți când eram copii, în momentul nașterii, în perioada de dezvoltare a fătului sau la momentul concepției. De multe ori însă, cauza este și mai profundă, într-o viață trecută sau chiar în viața dintre vieți (în „lumea sufletelor”).
Ce vom face:
În prima parte a workshop-ului vor fi prezentate noțiuni introductive despre metoda Past Life Therapy, cum se desfășoară o ședință standard, exemple de cazuri, ce probleme pot fi tratate, care sunt beneficiile terapiei prin regresie și pentru ce tip de persoană este potrivită (sau nu) această abordare.
Apoi vom face o călătorie ghidată pentru a accesa posibile teme de lucru. Va fi timp și pentru împărtășirea experienței, fiind încurajată implicarea activă a participanților.
În a doua partea a zilei va avea loc o sesiune demonstrativa cu unul dintre participanții care vor să lucreze un aspect personal cu această metodă.
La final, cei interesați pot obține informații suplimentare despre formarea în Past Life Therapy, care va începe în scurt timp și în Romania.
Când:
Întâlnirea va avea loc Sâmbătă, 5 martie, între orele 10-18, dar în funcție de numărul participanților și de interesul arătat se poate prelungi până la 18:30-19. Vor fi una sau două pauze mici de 10 minute și o pauza de prânz de 1 oră și jumătate.
Vă rog să veniți cu cel puțin 15 minute înainte pentru a putea începe la timp și să aveți la voi și ceva pentru notat. De asemenea, o ținută mai lejeră va facilita procesul de terapie.
Locația este situată în București (zona centrală) – adresa exactă va fi anunțată celor care se înscriu la workshop.
Prețul este de 150 lei.
Facilitatorul este Victor Chirea, Psihoterapeut și Terapeut acreditat de asociația internațională EARTh (The Earth Association for Regression Therapy) cu gradul de practică Certified Regression Therapist. Dacă doriți să aflați mai multe despre el, accesați pagina http://www.victorchirea.ro/despre-mine/
Numărul de participanți este limitat la 15 persoane. Prioritate vor avea cei care își vor anunța participarea din timp.
Pentru înscriere: